HO! HO! HO! 
Draga Mosule,
Stau de 5 minute si nu stiu ce sa-ti scriu sau daca ar trebui sa-ti scriu... Pentru ca ar trebui sa stii ce-mi doresc! Dar vreau sa-ti aduc aminte in caz ca ai uitat sau in caz ca esti ocupat.
Vreau sa fiu sanatos. Vreau sa termin casa. Vreau sa invat engleza. Vreau sa am multi prieteni. Vreau sa merg si anul viitor in cat mai multe tari: Egipt, Mexic, Brazilia ar fi niste destinatii unde as vrea sa ajung - chiar as vrea (poate chiar in Laponia sa-ti fac un ceai fierbinte :) ).
Dar acestea sunt lucruri pe care tu nu mi le poti aduce. Ci eu.
Asa ca de la tine, Mosule drag, as vrea sa-ti trimiti piticutzul care ma are in grija si sa stea alaturi de mine tot timpul (este dragutz, un pitic deosebit de care m-am atasat foarte tare - dar sa nu-i spui asta!). Cam atat.
In incheiere iti urez sa fii sanatos ca sa poti indeplini dorintele tuturor copiilor cuminti si mai putin cuminti! Di, renule!!!
A venit primava!!! Nu-mi dadusem seama pana nu am vazut un bondarel tot zumzaind o floare... si de-aici trezirea... Va amintiti? Ziua se mareste, noaptea se micsoreaza - acum inteleg de ce dorm mai putin de 5 ore pe noapte, iarba inverzeste, pomii inmuguresc, dar cea mai tare este partea
cu.....pasarelele canta!!! Tri-lu-li-lu...
Tocmai imi largisem target-ul cu o noua firma la care trebuia sa ajung cat mai repede pentru ca persoana care se ocupase pana atunci renuntase la a mai incerca sa stea de vorba cu directorul firmei: nu reusea sa treaca de secretara!!! Noua ne trebuia urgent sa convingem ca ideile noastre sunt viabile, ca putem aduce firmelor din oras studenti bine pregatiti, astfel incat sa putem sa realizam proiectul…
Inarmat cu numarul de telefon ma opresc la primul “public” si sun… Suna … Raspunde… Dupa prezentarea de rigoare ii cer a-mi stabili o intalnire de 5 minute cu directorul … “Nu se poate!” Cum nu se poate… ma tot intrebam. “E plecat din localitate!” “Si nici cand se intoarce?” “Nu.”…si-mi tranti telefonul in nas. Ciudat! Si colegul meu se izbise de acelasi raspuns de o luna de zile. Pot exista mai multe explicatii: ori e adevarat si e plecat, dar nici dupa ce vine? Ori nu are chef de nici o discutie, dar nici nu stie ce-i propunem...ori secretara s-a trezit nu prea bine in dimineata asta…
Sa ramanem la ultima parte: secretara cu voce pitigaiata. Merita incercat mai ales ca-i luna lui martie si un buchet de flori poate face minuni daca-l dai odata cu vorbele care trebuie pentru a avea succes. Sa risc? Dar ce pot pierde mai mult decat a nu avea nimic? … A nu avea nimic pe termen lung! Sa risc? Risc!
Inainte de a pleca la atac mi-am revazut obiectivul pe marginea unei cafele, mi-am facut flow-ul discutiei din care n-am uitat sa scot in evidenta avantajele produsului nostru si beneficiile partenerului si, dupa ce mi-am luat cateva mape de prezentare a proiectului si mi-am aranjat cravata, am oprit primul taxi si am plecat spre ceea ce se poate numi nebunia vanzatorului de a vinde celui care nu vrea sa-ti cumpere!
Buchetul de flori rosu si costumul meu negru – ma interesa mai putin ce inseamna acea culoare pentru ca era singurul meu costum din acesti ani ai studentiei – ma duceau cu gandul la o formatie de muzica de care parca auzisem in copilarie. Ei nu mai existau, eu da. Si eram foarte hotarat si increzator.
Ajung in fata firmei. Privirea imi cade pe un Pajero urias. In gand imi vine imediat ceea ce invatasem dintr-un training pe vanzari: tipuri de clienti. Daca era a directorului trebuia ca acesta sa fie un tip “power” si imediat imi imaginez ditamai biroul in care se gaseste un om care afiseaza putere, un om care vrea sa arate ca detine controlul a tot ceea ce se intampla, un om gata sa-si insuseasca ideile subalternilor ca fiind ale lui!
Nu-i nimic! Trag aer in piep si intru afisand un zambet ca de primavara. Secretara – o tipa draguata la vreo 30 de ani – imi raspunde la salut mai binevoitoare ca in urma cu doua ore la telefon. Ii spun cine sunt si ca m-am gandit sa trec pentru a-i oferi un buchet de flori cu ocazia zilelor lui martie si pentru a discuta de o eventuala progamare, numai pentru 5 minute, in perioada urmatoare la domnu’ director. Florile au avut efect! Imi spune ca domnul director a venit si incearca sa vada daca ma poate primi. Bonus: “Ai grija ca e un tip cam dur!” Ii multumesc si astept. “Poti intra peste 5 minute!” e raspunsul secretarei. Imi asez ordine in idei, imi spun ca atata timp cat nu obtin leul meu de avantaj nu are rost sa incheiem contractul, ca… “Poti intra!” ma intrerupse vocea secretarei.
Si-am intrat. Exact cum imi imaginasem: ditamai biroul si un om cu o figura foarte dura cum imi spusese secretara. “Buna ziua. Sunt Marcel Ivan si reprezint …” Nu am apucat sa-i spun cine sunt si ca vrem sa organizam un proiect ca mi-a si retezat-o: “Nu ma intereseaza, multumesc! La revedere!” Cateva secunde am ramas naucit. Apoi am plecat neintelegand insa ce se intampla. Am salutat-o respectuos pe secretara in fuga si am iesit. Abia afara s-a naruit cerul peste mine si peste Mitsubishi Pajero pe langa care tocmai treceam. Chiar nu inteleg! Unde am gresit? Am fortat nota cu venirea mea? Dar nici macar nu m-a lasat sa-i spun despre ce e vorba! Unde-i gap-ul, unde-i problema???
Spre seara am avut puterea sa-mi calculez cota de rezultate pozitive din ultima luna. Crescuse fata de luna precedenta. Era imbucurator, dar acel eveniment intamplat inca ma marca.
Eram la trei zile dupa…Citeam “Gazeta de Sud” si dupa ce citesc articolul despre o ghicitoare care prezicea retrogadarea Universitatii Craiova imi cad ochii pe un anunt: se voia un director de vanzari si un agent de vanzari exact la firma de la care primisem sutul in fund!
Atunci mi-am dat seama de ce-l primisem! Firma se afla intr-o situatie mai putin favorabila. Avea nevoie de cineva urgent pe acele posturi, iar directorului numai de mine nu-i ardea. Ar fi trebuit insa sa ma asculte pentru ca ii duceam exact ce avea nevoie: prin noi putea avea oameni bine pregatiti din tara sau chiar din afara.
Sa-mi incerc norocul? Imi calc pe orgoliu si alerg la primul telefon public unde formez numarul firmei. Prima surpriza…vocea pitigaiata disparuse. Ma prezint si-i cer o intalnire de 5 minute cu directorul motivand ca-l pot ajuta in legatura cu anunturile din ziar. Primesc confirmarea la telefon si sunt intrebat daca pot veni in 30 de minute. O ora-i spun ca e perfect. S-a facut. Era a doua surpriza…
Dupa trei sferturi de ora eram in biroul directorului care dupa cateva discutii imi creeaza cea de-a treia surpriza: din tipul “power” se transformase in tip “affiliation”, un tip primitor, cooperant, dornic de a afla cum il pot ajuta. Nu fac decat sa-i vand cum stiam mai bine proiectul pe care voiam sa-l organizam si care era la o editie inaintata. De fapt puteam sa-i punem la dispozitie studenti si absolventi dintr-o baza de date exact pe acest profil sau chiar din strainatate daca nu considera ca studentul roman are o mentalitate la fel ca a strainilor. S-a aratat incantat si mi-a transmis sa vin a doua zi cu CV-urile posibililor candidati.
Eu imi atinsesem scopul – obtinusem parteneriatul pe proiect, el – la fel. Insa de acum trei zile nu zisese nimic. Sa fi uitat? Asta este! Dar secretara? Plecase si ea?
Ziua urmatoare eram cu ceea ce imi trebuia in birou. Dupa ce-mi povesti cum a ramas cu posturile descoperite, se uita peste CV-uri si la un moment dat ma intreba: “Cum ziceai ca te cheama?” “Marcel, Marcel Ivan…” “Si unde esti student?” “La marketing, anul III!” “Si alta pregatire mai ai?” “Da, training-uri pe dezvoltare personala, leadership, selling…in organizatia noastra…” “Si CV-ul tau unde este? Sau nu te intereseaza postul de director de vanzari?…” Bomba asta era echivalenta cu cea atomica! “Mi-a placut ca nu ai renuntat sa-mi vinzi proiectul nici dupa cele intamplate si ca ai inteles exact problema care ne despartea. Cu ocazia asta imi cer scuze, iar daca te intereseaza stam de vorba, vei beneficia de pregatire si de tot sprijinul meu…”
Cata diferenta era intre omul acesta si cel din urma cu cateva zile…Am cantarit. Era o provocare mult prea mare s-o refuz, pentru ca eu nu ma dau la o parte usor de la asta.
Am mers sa-l anunt ca accept si am avu curajul sa-l intreb ce s-a intamplat cu secretara: credeam c-a dat-o afara pentru ca a insistat sa ma primeasca! “E bolnava!”
Nu stiu daca mi se pare sau este chiar o reclama TV: “Acum imi face ea cafeaua”…
030-230
3 martie 2003
In speranta ca m-am facut inteles de ceilalti colegi, astept sa-i vad ca stiu unde vor sa ajunga si sa-si doreasca asta atat de puternic incat sa nu-i impiedice nimic…
Marcel Ivan, student la Mk III"
Stiti de ce spun toate astea? Poate vreodata veti avea nevoie! Si nu neaparat voi, mai domnilor, ci doamnele...sau domniso... bla bla... pentru voi!
Relatii:
Cand o relatie se termina, o femeie va plange, se va destainui prietenelor ei si va scrie o poezie. Va spune cel putin odata: Toti barbatii sunt niste idioti. Apoi isi va duce viata mai departe.
Unui barbat ii este mai greu sa treaca mai departe. La sase luni de la despartire, la ora 3, Duminica dimineata ii va da fostei prietene telefon si ii va spune: Am vrut doar sa stii ca mi-ai stricat viata, nu o sa te iert niciodata, te urasc si esti o proasta. Dar mai vreau sa stii ca intotdeauna va fi o posibilitate sa ne impacam. Acesta se numeste telefonul “Te iubesc / te urasc” pe care 99% dintre barbati l-au
dat cel putin o data. Exista cursuri speciale pentru a-i ajuta pe barbati sa isi depaseasca aceasta nevoie; din nefericire foarte rar sunt eficiente.
Sex:
Femeile prefera 35-40 de minute de preludiu. Ele cred ca in timpul acesta barbatii le admira calitatile. Daca relatia este mai veche, ele nu mai au nevoie de preludiu, dar il considera o obligatie a barbatului, un fel de cadou impus de natura… si de aceea se prefac ca nu pot face nimic fara aceasta “introducere”. Mult mai egoiste ca barbatii, femeile considera ca pina si in pat au dreptul la la ceva… orice… in plus.
Barbatii prefera 35-40 de secunde. Ei cred ca drumul cu masina pina la casa ei face parte din preludiu.
Maturitate:
Femeile se maturizeaza mult mai repede decit barbatii. La 17 ani o femeie poate fi considerata un adult. La 19 ani deja stie ce vrea:
- un barbat inteligent, (dar usor de prostit), foarte, foarte, foarte bogat (dar neaparat cu dorinte de a se imbogati si mai mult pentru ea);
- egoist cu ceilalti (dar foarte darnic cu partenera lui);
- foarte frumos (dar nu mai frumos ca ea);
- ferm (dar blind);
- experimentat (dar naiv);
- preocupat de afacerile sale (dar aproape de sufletul ei);
- dorit de alte femei (dar foarte fidel…) etc.
La 17 ani barbatii inca mai colectioneaza surprize si se uita la filme cu karate. De aceea prieteniile din liceu rezista rareori. Ei se maturizeaza in jurul virstei de 30 ani, dar din pacate deja o fiinta mult mai inteligenta ca el ii arata un certificat de casatorie de acum 7-8 ani si 2-3 copii care au nevoie parca de toate lucrurile din lume. Daca vrea sa se trezeasca din acest cosmar, trebuie sa plateasca cel putin jumatate din munca tineretii lui si cel putin o treime din ceea ce va cistiga pina la adinci batrineti sub forma de pensie alimentara.
Palarii:
Femeile arata bine cu palarii. Barbatii arata ca niste prosti cu aere de intelectuali rasati.
Scrisul de mana:
Femeile folosesc hartie fina de scris, de preferinta colorata si parfumata, si isi decoreaza “i”-urile cu cerculete sau inimioare; “g”-urile si “p” -urile au bucle ridicol de mari. Este un chin sa citesti biletul unei femei. Chiar daca te paraseste, ea tot va desena un cerculet zambitor la sfirsitul biletului. Nu acelasi lucru se intimpla cind scriu CEC-uri pentru plata unor facturi sau datorii.
Spre cinstea lui, barbatul nu isi decoreaza scrisul; el zgarie pur si simplu ca gheara unei gaini… sau a unui cocos ?!?!?!
Baile:
Numarul mediu de obiecte din baia unei femei este de 437. Un barbat nu ar putea identifica majoritatea dintre aceste obiecte.
Un barbat are in general 6 articole in baie: periuta si pasta de dinti, crema si lama de ras, un sapun si un prosop luat de la vreun hotel.
Reviste:
Revistele pentru barbati de multe ori contin poze cu femei dezbracate.
Revistele pentru barbati aduleaza femeile. In paginile lor regasesti retete de a cuceri femeile. In revistele barbatilor femeile nu sint una si aceeasi cu nevestele. Redactorii revistelor pentru barbati sint in general barbati casatoriti.
Revistele pentru femei de asemenea au poze cu femei dezbracate. Asta din cauza ca, fizicul femeii este o opera de arta ce trebuie admirata, in timp ce corpul barbatului este paros si denivelat si nu ar trebui vazut la lumina zilei. Revistele pentru femei aduleaza tot femeile, mai ales cele care nu accepta compromisuri si ii prostesc pe barbati. In paginile acestora gasesti retete de a cuceri barbatii, dar in nici un caz de a da curs victoriilor astfel obtinute. In revistele femeilor acestea se pling ca sint singure, dar sfatuiesc cititoarele sa nu cedeze nici unui pretendent. Redactorii revistelor pentru femei sunt in general femei divortate.
Iesitul in oras:
Cind un barbat spune ca este gata de iesit in oras inseamna ca este gata de iesit in oras.
Cand o femeie spune ca este gata de iesit in oras inseamna ca VA FI gata de iesit in oras, dupa ce isi va gasi si celalalt cercel, se va imbraca, se va machia…
Pisici:
Femeile iubesc pisicile.
Barbatii spun ca iubesc pisicile, dar cind femeile nu se uita, le ard cite un sut.
Oglinzi:
Barbatii sunt vanitosi; isi vor verifica imaginea in oglinda.
Femeile sunt ridicole. Ele se uita in orice suprafata stralucitoare: oglinzi, lingurite, vitrine, prajitoare de piine, oglinzi si geamuri de la masini parcate, chelii…
Telefonul:
Barbatii vad telefonul ca pe o unealta cu ajutorul careia pot comunica mesaje scurte si importante. Barbatii stiu ca telefonul costa.
O femeie poate sa vina acasa din vizita de doua saptamini de la o prietena, sa o sune la telefon si sa discute alte 3 ore. Si femeile stiu ca telefonul costa, dar mai stiu ca nu il platesc ele.
Indicatii:
Daca o femeie se rataceste in timp ce conduce masina ea va cere indicatii.
Daca un barabat se va rataci, el nu va opri masina sa ceara indicatii despre drum - considerind acest lucru sub demnitatea lui.
Jucarii:
Fetitelor le place sa aiba jucarii. Apoi, pe la 11-12 ani le dispare interesul.
Barbatii nu isi depasesc niciodata obsesia pentru jucarii. Pe masura ce inainteaza in virsta, jucariile devin din ce in ce mai scumpe si mai nepractice. Exemple: televizoare miniaturale, telefoane de masina, storcatoare de fructe sofisticate, egalizatoare grafice, jocuri video, si orice clipeste, bipaie si are nevoie de cel putin sase baterii pentru a functiona.
