Ispite, iarta-ma, din dragoste...

Nu comentez cum am ajuns sa urmaresc una din emisiunile de mai sus... am ajuns sa vad una. Si mi-a ajuns. Majoritatea cazurilor sunt femei inselate de barbati, dar cum? Le pun pe alte femei care arata mai bine, merg la sala, se imbraca mai bine, isi pun in evidenta calitatile... au creier... le pun sa le testeze barbatul!

Nu stiu mosule, parerea mea... tre sa fii nebun sa faci una ca asta in conditiile in care diferenta intre tine si cealalta e uriasa... e ca si cum ai vrea sa te desparti si nu stii cum, cauti motive... ii dai motive barbatului sa calce stramb... si tu nu mai ai decat 3 dinti in gura si stai cu porcii... tu ce ai alege... o femeie cu 3 dinti care sta cu porcii sau una snur cu sanii in vant care se ingrijeste si.....cred ca ai ales deja asa ca nu mai continuu.

Dar mai cred ca-i valabil si invers. O femeie isi va dori un barbat atent care se imbraca si ingrijeste, care face complimente, langa care ...te simti frumoasa, nu unul care a uitat ce e aia "multumesc", "floare", "hai sa ne luam 3 zile de concediu pentru noi"...

Hai sa mai avem grija si de noi si ne vom simti mai bine asa... si cel de langa noi!

O seara buna.

M-ar ajuta parerea voastra... poate am eu nasul infundat si nu mai vad!

PS: Pe aia o stiti? "Maricele, intoarce-te la mama?"... Si era chiar mama...ei!

Cum sa scapi de secretara!?!

Acum 4 ani un profesor de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor ne punea sa ne imaginam ca si oameni de vanzari. Am indraznit sa ma gandesc mai mult decat colegii mei la acest lucru...

La ce ma gandisem atunci s-a implinit acum... dupa 4 ani... Si e doar o poveste! Orice vis poti sa-l transformi in realitate! Iata ce visasem atunci...

"Cum sa scapi de secretara… si unde poate duce!!!

Tocmai imi largisem target-ul cu o noua firma la care trebuia sa ajung cat mai repede pentru ca persoana care se ocupase pana atunci renuntase la a mai incerca sa stea de vorba cu directorul firmei: nu reusea sa treaca de secretara!!! Noua ne trebuia urgent sa convingem ca ideile noastre sunt viabile, ca putem aduce firmelor din oras studenti bine pregatiti, astfel incat sa putem sa realizam proiectul…

Inarmat cu numarul de telefon ma opresc la primul “public” si sun… Suna … Raspunde… Dupa prezentarea de rigoare ii cer a-mi stabili o intalnire de 5 minute cu directorul … “Nu se poate!” Cum nu se poate… ma tot intrebam. “E plecat din localitate!” “Si nici cand se intoarce?” “Nu.”…si-mi tranti telefonul in nas. Ciudat! Si colegul meu se izbise de acelasi raspuns de o luna de zile. Pot exista mai multe explicatii: ori e adevarat si e plecat, dar nici dupa ce vine? Ori nu are chef de nici o discutie, dar nici nu stie ce-i propunem...ori secretara s-a trezit nu prea bine in dimineata asta…

Sa ramanem la ultima parte: secretara cu voce pitigaiata. Merita incercat mai ales ca-i luna lui martie si un buchet de flori poate face minuni daca-l dai odata cu vorbele care trebuie pentru a avea succes. Sa risc? Dar ce pot pierde mai mult decat a nu avea nimic? … A nu avea nimic pe termen lung! Sa risc? Risc!

Inainte de a pleca la atac mi-am revazut obiectivul pe marginea unei cafele, mi-am facut flow-ul discutiei din care n-am uitat sa scot in evidenta avantajele produsului nostru si beneficiile partenerului si, dupa ce mi-am luat cateva mape de prezentare a proiectului si mi-am aranjat cravata, am oprit primul taxi si am plecat spre ceea ce se poate numi nebunia vanzatorului de a vinde celui care nu vrea sa-ti cumpere!

Buchetul de flori rosu si costumul meu negru – ma interesa mai putin ce inseamna acea culoare pentru ca era singurul meu costum din acesti ani ai studentiei – ma duceau cu gandul la o formatie de muzica de care parca auzisem in copilarie. Ei nu mai existau, eu da. Si eram foarte hotarat si increzator.

Ajung in fata firmei. Privirea imi cade pe un Pajero urias. In gand imi vine imediat ceea ce invatasem dintr-un training pe vanzari: tipuri de clienti. Daca era a directorului trebuia ca acesta sa fie un tip “power” si imediat imi imaginez ditamai biroul in care se gaseste un om care afiseaza putere, un om care vrea sa arate ca detine controlul a tot ceea ce se intampla, un om gata sa-si insuseasca ideile subalternilor ca fiind ale lui!

Nu-i nimic! Trag aer in piep si intru afisand un zambet ca de primavara. Secretara – o tipa draguata la vreo 30 de ani – imi raspunde la salut mai binevoitoare ca in urma cu doua ore la telefon. Ii spun cine sunt si ca m-am gandit sa trec pentru a-i oferi un buchet de flori cu ocazia zilelor lui martie si pentru a discuta de o eventuala progamare, numai pentru 5 minute, in perioada urmatoare la domnu’ director. Florile au avut efect! Imi spune ca domnul director a venit si incearca sa vada daca ma poate primi. Bonus: “Ai grija ca e un tip cam dur!” Ii multumesc si astept. “Poti intra peste 5 minute!” e raspunsul secretarei. Imi asez ordine in idei, imi spun ca atata timp cat nu obtin leul meu de avantaj nu are rost sa incheiem contractul, ca… “Poti intra!” ma intrerupse vocea secretarei.

Si-am intrat. Exact cum imi imaginasem: ditamai biroul si un om cu o figura foarte dura cum imi spusese secretara. “Buna ziua. Sunt Marcel Ivan si reprezint …” Nu am apucat sa-i spun cine sunt si ca vrem sa organizam un proiect ca mi-a si retezat-o: “Nu ma intereseaza, multumesc! La revedere!” Cateva secunde am ramas naucit. Apoi am plecat neintelegand insa ce se intampla. Am salutat-o respectuos pe secretara in fuga si am iesit. Abia afara s-a naruit cerul peste mine si peste Mitsubishi Pajero pe langa care tocmai treceam. Chiar nu inteleg! Unde am gresit? Am fortat nota cu venirea mea? Dar nici macar nu m-a lasat sa-i spun despre ce e vorba! Unde-i gap-ul, unde-i problema???

Spre seara am avut puterea sa-mi calculez cota de rezultate pozitive din ultima luna. Crescuse fata de luna precedenta. Era imbucurator, dar acel eveniment intamplat inca ma marca.

Eram la trei zile dupa…Citeam “Gazeta de Sud” si dupa ce citesc articolul despre o ghicitoare care prezicea retrogadarea Universitatii Craiova imi cad ochii pe un anunt: se voia un director de vanzari si un agent de vanzari exact la firma de la care primisem sutul in fund!

Atunci mi-am dat seama de ce-l primisem! Firma se afla intr-o situatie mai putin favorabila. Avea nevoie de cineva urgent pe acele posturi, iar directorului numai de mine nu-i ardea. Ar fi trebuit insa sa ma asculte pentru ca ii duceam exact ce avea nevoie: prin noi putea avea oameni bine pregatiti din tara sau chiar din afara.

Sa-mi incerc norocul? Imi calc pe orgoliu si alerg la primul telefon public unde formez numarul firmei. Prima surpriza…vocea pitigaiata disparuse. Ma prezint si-i cer o intalnire de 5 minute cu directorul motivand ca-l pot ajuta in legatura cu anunturile din ziar. Primesc confirmarea la telefon si sunt intrebat daca pot veni in 30 de minute. O ora-i spun ca e perfect. S-a facut. Era a doua surpriza…

Dupa trei sferturi de ora eram in biroul directorului care dupa cateva discutii imi creeaza cea de-a treia surpriza: din tipul “power” se transformase in tip “affiliation”, un tip primitor, cooperant, dornic de a afla cum il pot ajuta. Nu fac decat sa-i vand cum stiam mai bine proiectul pe care voiam sa-l organizam si care era la o editie inaintata. De fapt puteam sa-i punem la dispozitie studenti si absolventi dintr-o baza de date exact pe acest profil sau chiar din strainatate daca nu considera ca studentul roman are o mentalitate la fel ca a strainilor. S-a aratat incantat si mi-a transmis sa vin a doua zi cu CV-urile posibililor candidati.

Eu imi atinsesem scopul – obtinusem parteneriatul pe proiect, el – la fel. Insa de acum trei zile nu zisese nimic. Sa fi uitat? Asta este! Dar secretara? Plecase si ea?

Ziua urmatoare eram cu ceea ce imi trebuia in birou. Dupa ce-mi povesti cum a ramas cu posturile descoperite, se uita peste CV-uri si la un moment dat ma intreba: “Cum ziceai ca te cheama?” “Marcel, Marcel Ivan…” “Si unde esti student?” “La marketing, anul III!” “Si alta pregatire mai ai?” “Da, training-uri pe dezvoltare personala, leadership, selling…in organizatia noastra…” “Si CV-ul tau unde este? Sau nu te intereseaza postul de director de vanzari?…” Bomba asta era echivalenta cu cea atomica! “Mi-a placut ca nu ai renuntat sa-mi vinzi proiectul nici dupa cele intamplate si ca ai inteles exact problema care ne despartea. Cu ocazia asta imi cer scuze, iar daca te intereseaza stam de vorba, vei beneficia de pregatire si de tot sprijinul meu…”

Cata diferenta era intre omul acesta si cel din urma cu cateva zile…Am cantarit. Era o provocare mult prea mare s-o refuz, pentru ca eu nu ma dau la o parte usor de la asta.

Am mers sa-l anunt ca accept si am avu curajul sa-l intreb ce s-a intamplat cu secretara: credeam c-a dat-o afara pentru ca a insistat sa ma primeasca! “E bolnava!”

Nu stiu daca mi se pare sau este chiar o reclama TV: “Acum imi face ea cafeaua”…

0³⁰-2³⁰

3 martie 2003

In speranta ca m-am facut inteles de ceilalti colegi, astept sa-i vad ca stiu unde vor sa ajunga si sa-si doreasca asta atat de puternic incat sa nu-i impiedice nimic…

Marcel Ivan, student la Mk III"