Camerista, dupa Hermann Broch
Regia: Dan Stoica
Traducere: Dan Stoica
Adaptare: Dan Stoica
Scenografie: Gabriela Bondărescu-Catargiu
Mişcare scenică: Loredana Jurje
Distribuţia:
Zerline: Florina Cercel
Hildegard: Liliana Tofan
"Ce face o cameristă ştie toată lumea, job description-ul este universal. Ce nu ştie nici măcar cel ce-o plăteşte este că cea care îndeplineşte această “funcţie” este om. Un om care poate iubi ca amantă (niciodată soţie) sau ca slujnică devotată. Un om care suferă ca un câine atunci când cineva din casă e bolnav, atunci când soţia îşi înşală bărbatul sau atunci când copilul din grijă este bolnav. Un om care ştie multe, dar tace mâlc, care vede că lucrurile ies din matca firescului, dar nu poate divulga niciun secret. Şi tăcerea macină, toacă şi în final ucide, măturând totul în cale, precum şuvoiul de apă nestăvilită.
Afli tot de la cameristă, nu-i nevoie s-o întrebi nimic. Îşi toarnă singură o ceaşcă de cafea, aromată şi tare, iar tu poţi să stai liniştit, să fumezi (un trabuc dacă pofteşti), să sorbi câte-un pic din licoare şi să te pui la curent cu detaliile din viaţa ei şi a celor pe care-i slujeşte. Destăinuirea se petrece mult după ce faptele s-au consumat, deci singura ta plăcere e să stai, s-o asculţi şi s-o priveşti. Ai ce vedea. Ai ce admira. Îţi mai aruncă o ocheadă când şi când, din ochii ăia superbi ai ei, aşa, peste umăr, să nu ştii şi să nu-nţelegi dacă doar se joacă cu tine sau te ispiteşte de-a dreptul.
Şi totuşi, acolo, pe la margine, pe la un colţ de suflet, poposeşte când şi când un amar. Sapă adânc în mal de pântec şi oricâtă iubire ar înconjura-o, oricâtă bunăstare ar ocroti-o, nimic nu înlocuieşte dragostea de mamă ce-ar fi putut-o da. Se mulţumeşte să privească şi să deretece după fata lui, cel ce n-a ştiut niciodată şi nici nu va afla că el a avut şi că ea nu va legăna în veci un copil..."
Afli tot de la cameristă, nu-i nevoie s-o întrebi nimic. Îşi toarnă singură o ceaşcă de cafea, aromată şi tare, iar tu poţi să stai liniştit, să fumezi (un trabuc dacă pofteşti), să sorbi câte-un pic din licoare şi să te pui la curent cu detaliile din viaţa ei şi a celor pe care-i slujeşte. Destăinuirea se petrece mult după ce faptele s-au consumat, deci singura ta plăcere e să stai, s-o asculţi şi s-o priveşti. Ai ce vedea. Ai ce admira. Îţi mai aruncă o ocheadă când şi când, din ochii ăia superbi ai ei, aşa, peste umăr, să nu ştii şi să nu-nţelegi dacă doar se joacă cu tine sau te ispiteşte de-a dreptul.
Şi totuşi, acolo, pe la margine, pe la un colţ de suflet, poposeşte când şi când un amar. Sapă adânc în mal de pântec şi oricâtă iubire ar înconjura-o, oricâtă bunăstare ar ocroti-o, nimic nu înlocuieşte dragostea de mamă ce-ar fi putut-o da. Se mulţumeşte să privească şi să deretece după fata lui, cel ce n-a ştiut niciodată şi nici nu va afla că el a avut şi că ea nu va legăna în veci un copil..."
***
Sunt acasa langa o Leffe bruna... Ma gandesc la piesa pe care am vazut-o, la o mare actrita, (de o frumusete exagerata pentru varsta ei, care probabil e emanata de caldura pe care o degaja ca actrita)... Piesa jucata fain... continutul insa nu m-a absorbit, dar modul in care a fost pus in scena... alaturi de mirosul de trabuc, corpul dezgolit al lui Hildegard au creat o imagine buna ce te indeamna sa mai vrei sa mergi iarasi la teatru... (il scuz pe domnu' care a facut excez de zel, tulburand cursul piesei... Esti doar un taran! Gata, m-am descarcat!)
Asadar, teatru si Leffe bruna... o reteta faina pentru duminica seara! ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu